Scriitoarea Ana Blandiana, la ALTCEVA cu Adrian Artene: „În general, poezia este o formă de Înviere”

Publicat: 21/04/2024, 17:01
Actualizat: 21/04/2024, 17:25

Scriitoarea Ana Blandiana a fost invitata lui Adrian Artene, în cea mai recentă ediție a podcastului ALTCEVA, difuzată sâmbătă, 20 aprilie. Printre altele, cei doi au vorbit despre viață și moarte, pozie și înviere.

„Și dacă ar exista o graniță între viață și moarte, iată că ea poate fi trecută. Nu cu un pașaport, ci cu o poezie”, a deschis discuția realizatorul podcastului.

„Apropo de granițe… Și, într-un fel, cartea mea următoare are această obsesie. Extraordinar, am avut revelația asta, poate în continuarea morții și a cărții ăsteia. Că omenirea, de la Dante încoace, care a construit o întreagă arhitectură după moarte, se gândește tot timpul la ce se întâmplă după ce moare, în timp ce nimeni nu se gândește ce s-a întâmplat înainte, adică de unde am venit, unde ne ducem, mă rog, e discutabil, nu e sigur, dar discutăm de milenii”, a spus Ana Blandiana, la podcastul ALTCEVA.

„Ne înspăimântă unde ne ducem, dar nu ne întrebăm de unde venim”, a intervenit Adrian Artene.

„Exact. Adică, cum e posibil să apari din neant? De ce să te sperii că dispari în neant și să nu te miri că apari din neant și dacă nu cumva există un cerc și o legătură între început și sfârșit”, a afirmat celebra scriitoare.

„Ne apropiem oricum și de înviere, de noaptea în care vom spune Hristos A-nviat! Credeți că poezia poate învia un om?”, a continuat Adrian Artene acest dialog.

„Am avut o conferință, pe care am ținut-o prima oară la Universitatea din Sofia, când am primit titlul de Doctor Honoris Causa, și după aceea am mai ținut-o și în alte locuri, care se numea «Poate poezia salva lumea»? Și răspunsul meu era «DA» și am reușit să demonstrez. Deci, dacă o poate salva, cu atât mai mult poate să o învie, adică, învierea este ceva mai subiectiv. În general, poezia este o formă de înviere”, a încheiat scriitoarea Ana Blandiana.

Ana Blandiana: „Am făcut versuri înainte să știu să scriu”

Folosind slove născute, parcă, din miezul cordului, poeta Ana Blandiana reușește să se expună în acest episod de podcast ca o construcție literară formată metaforic din poezie și narațiune, atingând punctul culminant intens într-o explicație profundă despre Dumnezeu și Dumnezeirea poeziei care este, așa cum a spus domnia sa, o formă de Înviere.

Pentru Ana Blandiana poezia i-a fost înainte de Facere și posibil că așa îi va fi și după Existență.

„Am făcut versuri înainte să știu să scriu”, mărturisește Ana Blandiana, iar noi, publicul, îi mulțumim pentru faptă și artă.

Discuția dintre poetă și jurnalist s-a prelungit pe parcursul a mai bine de o oră, iar profunzimea și intensitatea emoției face bine să fie trăită, așadar ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Podcastul integral poate fi vizionat aici:

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună